Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) – filiala Timiş scoate la vânzare un BMW 523i, vechi de 16 ani și înmatriculat în același județ. Autoturismul respectiv se află la prima licitaţie, care va avea loc pe 18 decembrie 2023, la ora 14:00, la sediul ANAF Timiș.
Conform anunţului de vânzare, autoturismul BMW 523i este de culoare gri, fabricat în 2007, pe benzină, are cutie manuală şi o capacitate cilindrică de 2.497 c³, iar preţul de pornire este 27.900 lei fără TVA.
Pentru participarea la licitaţie, ofertanţii trebuie să depună cu cel puţin o zi înainte de data licitaţiei, următoarele documente:
- oferta de cumparare;
- dovada plăţii taxei de participare sau a constituirii garanţiei sub forma scrisorii de garanţie;
- împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant;
pentru persoanele juridice române, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerţului;
- pentru persoanele juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română;
- pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate;
- pentru persoanele fizice străine, copie de pe actul de identitate/paşaport;
- declaraţia pe proprie răspundere a ofertantului prin care certifică faptul că nu este persoană interpusă cu debitorul. Cumpărătorului îi revine obligaţia de a respecta prevederile legale speciale, cum ar fi obligaţiile de mediu, obligaţiile de conservare a patrimoniului naţional sau altele asemenea.